WEBSITE FOR SALE - DE VANZARE - 0787.659.399 - contact@decraciun.ro
De Craciun- Din istoricul sarbatorilor de iarna - De Craciun

Craciunul

Craciunul nu a fost intotdeauna asa cum il vedem acum. De altfel, el a devenit sarbatoare legala abia in secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi si nici Mos Craciun dintotdeauna. Si nici macar colinde... Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Craciun, colindatul, era pe vremuri interzis... Mai mult...

Din istoricul sarbatorilor de iarna

noiembrie 9, 2007 | Category:Despre Craciun | Autor: admin

Folcloristica a grupat, in general, obiceiurile calendaristice in patru cicluri care corespund celor patru anotimpuri: obiceiuri de primavara, de vara, de toamna si de iarna.
Obiceiurile care se mai practica si azi pe teritoriul folcloric rominesc si care prezinta forme interesante de integrare in cultura contemporana sint cele din ciclul Anului Nou, deosebit de ample si pline de semnificatii pentru cultura noastra populara.

Exista diverse studii care au incercat sa lamureasca originea, dezvoltarea istorica si semnificatia diferitor rituri si ceremonii care fac parte din aceste obiceiuri, pornesc de la modul cum s-a sarbatorit la diferite popoare si de la data cind are loc aceasta sarbatore.

Babilonienii au cunoscut foarte devreme calendarul. Dupa calendarul lunar, anul se impartea in 12 luni. Cele trei zile de intuneric de la sfirsitul fiecarei luni au trezit din cele mai vechi timpuri un sentiment de teama fata de fortele necunoscute ale naturii. Cu timpul, ei au ajuns sa acorde o semnificatie deosebita sfirsitului de luna dinainte de inceperea Anului Nou. Sarbatorirea Anului Nou de catre babilonieni a fost consemnata inca din timpul regelui Gudeia, in jurul anului 2400 i. Hr., in cele 11 table ale eposului Ghilgames, care vorbesc despre mese sarbatoresti opulente la care oamenii beau must, bere, ulei si suc de struguri, care curgea riuri.

La romani, dupa calendarul vechi, anul nou incepea la 1 martie si cel vechi se termina la23 februarie, ultima zi a acestei luni. Abia in anul 153 i. Hr.se fixeaza la Roma oficial data anului nou la 1 ianuarie. De fapt, la romani anul nou incepea odata cu intrarea in functie a noilor consuli. Aceasta data a oscilat in timpul republicii. Prima reforma a calendarului pare a fi avut loc in secolul VI i. Hr., adica la sfirsitul regalitatii. La 46 i. Hr., Iulius Caesar introduce calendarul pe care il folosim si noi astazi, in forma modificata de Papa Grigore al XIII-lea, in 1582.

Dupa decaderea Imperiului Roman, data oficiala a zilei de Anul Nou se schimba iarasi. in Imperiul Roman de Rasarit, ciclul sarbatorilor de iarna era prefatat de Brumalia care dura 24 de zile: imcepea la 25 noiembrie si se incheea la 17 decembrie. Dupa Brumalii urmau Saturnaliile, celebrate la inceputul mileniului intii era noastra intre 17 si 23 decembrie, zile dedicate zeului Saturn. in aceste zile se organizau petreceri insotite de jocuri, se jertfea in mod obligatoriu porcul, se faceau daruri reciproce cu sens ritual de jertfa: seminte pentru a invoca fertilitatea, papusi din lut.

Dupa o saptamina de la Saturnalii urma cea mai vestita sarbatoare in lumea romana- Calendele lui Ianuarie. Sarbatoarea era dedicata lui Ianus, cel cu doua fete, una spre trecut si alta spre viitor, zeul luminii si deschizatorul anului. Ronanii petreceau in fiecare zi diferit. Prima zi era incarcata cu numeroase practici rituale si cerimoniale:se trimeteau daruri, petreceau sarbatoarea cu jocuri, cintece si glume. Adoua zi era dedicata petrecilor in cadrul restrins al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se faceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicata alergarilor de cai si continuau ospetele. A patra zi entuziasmul si placerile scadeau treptat, iar in a cincea zi se relua activitatea obisnuita.

Ciclul pagin al sarbatorilor romane de iarna, al carei nucleu il constituiau Calendele lui Ianuarie, a devenit cu siguranta popular si in Dacia datorita intensei circulatii a oamenilor: legionari in armata romana, negustori, functionari. Sarbatoarea legata de Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscuta in Dacia romana si nu poate fi pusa sub semnul indoielii, de vreme ce aceasta se desfasura sub directa supraveghere a autoritatilor civile si militare, Anul Nou fiind sarbatorit in intregul imperiul.

Biserica crestina porneste o adevarata lupta impotrva acestei sarbatori pagine si stabileste data de 25 decembrie, presupusa zi a nasterii lui Isus. Totusi sarbatoarea bisericeasca oficiala nu este peste tot recunoscuta ca zi a Anului Nou. Am prezentat aceste date pentru a intelege sensul obiceiurilor noastre si a anumitor forme in care ele apar.

Astazi se mai pastreaza unele motive saturnalice. Ajunul, noaptea si cele trei zile ale Craciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospete inbelsugate, de unde zicala “Craciunul satulului si Pastele fudulului”, taierea porcilor la Ignat, data apropiata de inceperea saturnalilor romane, abundenta darurilor, chiar daca acestea sint puse pe seama unui mos (Ajun, Craciun);identificarea principalei masti care apare in cetele de colindat (turca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor. Numeroase motive de tipul Calendele lui Ianuarie au fost transmise pina spre zilele noastre. Desi unele practici specifice Calendelor lui Ianuarie au migrat la sarbatorile in vecinatate (Craciun, Boboteaza), cele mai multe au ramas aici: uratul de viata lunga si noroc; colindatul, al carui mobil principal este uratul (Plugusorul din ajun, Semanatul, Sorcova si Vasilca din dimineata Anului Nou).

Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l intimpina cu urari, daruri, petreceri, cintece si jocuri este straveche si cunoscuta tuturor popoarelor europene. Caracterul esential al sarbatorii este bucuria si increderea cu care omul intimpina trecerea de la anul vechi la anul nou, inceputul unei noi perioade de vegetatie, al unei noi etape in viata lui si a satenilor sai, a colectivitatii in care traieste.

in folclorul nostru, ciclul celor 12 zile care formeaza sarbatoarea Anului Nou este cel mai important ciclu sarbatoresc populal traditional, cel mai bogat si colorat prilej de manifestari folclorice.

 Autor: Cristina Fialcovschi


Niciun comentariu inca.

RSS feed pentru comentariile acestui articol. TrackBack URI


Scrie un mesaj - comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a posta un mesaj - comentariu.