WEBSITE FOR SALE - DE VANZARE - 0787.659.399 - contact@decraciun.ro
De Craciun- Turca - De Craciun

Craciunul

Craciunul nu a fost intotdeauna asa cum il vedem acum. De altfel, el a devenit sarbatoare legala abia in secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi si nici Mos Craciun dintotdeauna. Si nici macar colinde... Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Craciun, colindatul, era pe vremuri interzis... Mai mult...

Turca

noiembrie 9, 2007 | Category:Traditii de sarbatori | Autor: admin

Printre obiceiurile vechi, de Craciun, la loc de cinste era umblatul cu „turca”.
         Turca era un teatru folcloric, ambulant, legat exclusiv de sãrbãtoarea Craciunului. Originea si data practicãrii acestui obicei nu le cunoastem, întrucât nimeni nu poate da altã explicatie decât aceea cã asa s-a pomenit, din mosi si strãmosi, ca la aceastã datã sã se umble cu turca. În urmã cu douã secole se scria despre acest obicei cã este vechi si cã l-am mostenit de la romani, turca nefiind altceva decât întruchiparea personajului „mutu” din jocul calusarilor, joc de origine romanã, iar îmbrãcãmintea rosie, extravagantã, a tunicii creeaza o notã aparte fatã de celelalte personaje. (vezi NOTA 1)
         Un grup de persoane mascate, unul îmbrãcat în bundã de oaie, cu cãciulã, mustãti mari, toiag puternic în mâni, cu care lovea mereu în pãmânt, era numit „mosu”. Altul era îmbrãcat în haine vechi, cu mascã pe fatã, purta o traistã plinã cu cenusã si puscã din lemn si se numea „tiganul” iar lângã el un altul îmbrãcat în haine pãstoresti, numit „fluierasul” si, în fine, personajul central, turca, era obiectul tuturor atentiilor.
         Un bãrbat se îmbrãca în haine rosii, purta în dreptul capului un bot de lemn reprezentând un cioc de rata, cu un ciucur si un clopotel sub bãrbie, cu douã coarne de caprã sau de vacã, deasupra cãrora avea ciucuri si clopotei. Aceasta era turca.
         Grupul mergea din casã în casã, strângând dupã el o multime de alte persoane, printre care si o „tiganã”.
         Mosul bãtea cu toiagul în pãmânt, fluierasul cânta din fluier, tiganul – prefãcându-se cã ocheste -arunca cenusã dupã cei care-l supãrau, tigana mãtura locul din fata turcii si chiuia, iar turca clãmpãnea din ciocul de lemn si se apleca în fata stãpânului casei, care-i punea în cioc mai multi bani. Dupa fiecare ban pus turca multumea, înclinându-se în fata celui ce a cinstit-o, apoi îsi scutura capul ca sã sune clopoteii. Pentru ca spectacolul sã fie deplin, turca se lua la joc cu tigana si cu mosu, spre satisfactia deplinã a celor de fatã.
         Spectacolul tinea doar câteva minute, în functie de dãrnicia si abilitatea gazdei, cãci unele gazde, ca turca sã rãmâie cât mai mult la casa lor, o cinsteau mereu si când era pe punctul de plecare îi fãceau semn sã mai rãmâie, pânã când turca, observând manevrele gazdei, se înclina pentru ultima oarã în fata lui si pleca mai departe.
         În acest timp copiii mici priveau temutul spectacol numai din dosul ferestrelor fiindcã în tot timpul anului pãrintii i-au amenintat cã-i vor da la turcã „sã-i mânânce”, dacã nu sunt ascultatori. Dar copiii mai mari se luau dupã turcã, mãrindu-i alaiul, si când aveau purtãri prea îndrãznete intervenea „tigana” si-i împrosca cu cenusã. Si asa alaiul mergea din casã în casã, ecoul lui stãruind pânã noaptea târziu.
         A treia zi de Crãciun colindãtorii fãceau petrecere, cu muzicanti, la care invitau pe cei care-i primisera cu duba, servindu-i cu bãutura si cu gustãrile preparate din cadourile primite la acestia.


Niciun comentariu inca.

RSS feed pentru comentariile acestui articol. TrackBack URI


Scrie un mesaj - comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a posta un mesaj - comentariu.